ORDONANȚA VICEPREȘEDINTELUI CURȚII
29 septembrie 2026(*)
„ Măsuri provizorii – Articolul 263 TFUE – Acțiune având ca obiect anularea unui act al Uniunii – Articolul 278 TFUE – Cerere de suspendare a executării acestui act – Decizia (UE) 2026/183 – Aplicare provizorie a Acordului interimar UE‑Mercosur privind comerțul – Urgență – Lipsă ”
În cauza C‑460/26 R,
având ca obiect o cerere de suspendare a executării în temeiul articolului 278 TFUE, introdusă la 10 mai 2026,
Republica Polonă, reprezentată de B. Majczyna, în calitate de agent,
reclamantă,
împotriva
Consiliului Uniunii Europene, reprezentat de A. Antoniadis, B. Driessen, L. Hamtcheva și J. Rurarz, în calitate de agenți,
pârât,
susținut de:
Republica Federală Germania, reprezentată de J. Möller, N. Scheffel și R. Wolfe, în calitate de agenți,
Regatul Țărilor de Jos, reprezentat de P. Huurnink și J. Langer, în calitate de agenți,
Republica Finlanda, reprezentată de A. Laine și M. Pere, în calitate de agenți,
Comisia Europeană, reprezentată de L. Baumgart, C. Hermes, M. Kocjan și R. Vidal Puig, în calitate de agenți,
interveniente,
VICEPREȘEDINTELE CURȚII,
după ascultarea avocatului general, domnul D. Spielmann,
dă prezenta
Ordonanță
1 Prin cererea de măsuri provizorii formulată, Republica Polonă solicită Curții să dispună suspendarea executării Deciziei (UE) 2026/183 a Consiliului din 9 ianuarie 2026 privind semnarea și aplicarea provizorie a Acordului interimar privind comerțul dintre Uniunea Europeană, pe de o parte, și Piața Comună a Sudului, Republica Argentina, Republica Federativă a Braziliei, Republica Paraguay și Republica Orientală a Uruguayului, pe de altă parte (JO L, 2026/183, denumită în continuare „decizia în litigiu”), până la pronunțarea deciziei prin care se finalizează procedura în cauza C‑460/26.
2 Această cerere a fost formulată în paralel cu introducerea, la 10 mai 2026, de către acest stat membru, a unei acțiuni în temeiul articolului 263 TFUE, având ca obiect anularea deciziei în litigiu.
Cadrul juridic
Decizia în litigiu
3 Potrivit considerentelor (1)-(3) și (5)-(7) ale deciziei în litigiu:
„(1) La 13 septembrie 1999, Consiliul [Uniunii Europene] a autorizat Comisia [Europeană] să înceapă negocieri cu Piața Comună a Sudului (denumită în continuare «Mercosur») și statele părți la aceasta în vederea încheierii unui acord care include componente de politică, de cooperare și de comerț. Negocierile s‑au încheiat cu succes la 6 decembrie 2024.
(2) În urma negocierilor au rezultat două instrumente juridice paralele. Primul instrument îl constituie Acordul de parteneriat dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Piața Comună a Sudului, Republica Argentina, Republica Federativă a Braziliei, Republica Paraguay și Republica Orientală a Uruguayului, pe de altă parte (denumit în continuare «EMPA»), care include componenta de politică și de cooperare și componenta de comerț și investiții. Cel de al doilea instrument îl constituie Acordul interimar privind comerțul dintre Uniunea Europeană, pe de o parte, și Piața Comună a Sudului, Republica Argentina, Republica Federativă a Braziliei, Republica Paraguay și Republica Orientală a Uruguayului, pe de altă parte (denumit în continuare «ITA»), care reglementează liberalizarea comerțului și a investițiilor. ITA va înceta să producă efecte și va fi înlocuit de EMPA de la intrarea în vigoare a acestuia din urmă.
(3) Până la adoptarea și intrarea în vigoare a unui act legislativ specific al Uniunii privind punerea în aplicare a clauzei de salvgardare bilaterale din EMPA și din ITA în ceea ce privește produsele agricole, precum și pentru a permite Uniunii luarea unor măsuri rapide și eficace pentru a‑și proteja interesele în temeiul EMPA sau, după caz, al ITA, Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte, prin intermediul unor regulamente de punere în aplicare, măsuri de salvgardare bilaterale în domeniul agriculturii (denumite în continuare «măsuri de salvgardare bilaterale») în concordanță cu EMPA sau, după caz, cu ITA. În ceea ce privește produsele agricole sensibile, Comisia ar trebui să adopte măsuri de salvgardare bilaterale care să fie în concordanță și cu condițiile prevăzute în prezenta decizie.
[…]
(5) Ar trebui să fie posibil ca unul sau mai multe state membre să solicite Comisiei să adopte măsuri de salvgardare bilaterale cu respectarea condițiilor prevăzute în ITA și, în ceea ce privește produsele agricole sensibile, în prezenta decizie. Dacă refuză o astfel de solicitare, Comisia ar trebui să informeze Consiliul în timp util cu privire la motivele refuzului său.
(6) Prin urmare, ITA ar trebui să fie semnat.
(7) Până la intrarea sa în vigoare, ITA ar trebui să se aplice cu titlu provizoriu între Uniune, pe de o parte, și unul sau mai multe state Mercosur care sunt parte la ITA (denumite în continuare «state Mercosur semnatare»), pe de altă parte […]”
4 Articolul 1 din această decizie prevede:
„Se autorizează semnarea Acordului interimar privind comerțul dintre Uniunea Europeană, pe de o parte, și Piața Comună a Sudului, Republica Argentina, Republica Federativă a Braziliei, Republica Paraguay și Republica Orientală a Uruguayului, pe de altă parte, sub rezerva încheierii acordului respectiv.”
5 Articolul 2 din decizia menționată prevede:
„(1) Până la adoptarea și intrarea în vigoare a unui act legislativ specific al Uniunii privind punerea în aplicare a clauzei de salvgardare bilaterale din EMPA și din ITA în ceea ce privește produsele agricole, Comisia poate adopta, prin intermediul unor regulamente de punere în aplicare, măsuri de salvgardare bilaterale în concordanță cu condițiile prevăzute în capitolul 9 din ITA și în prezenta decizie.
(2) Comisia monitorizează îndeaproape piața produselor agricole sensibile, și anume a produselor care fac obiectul contingentelor tarifare ale Uniunii în conformitate cu secțiunea B din anexa 2-A (Programul de eliminare a tarifelor) la ITA, în special în ceea ce privește tendințele importurilor și exporturilor legate de Mercosur, evoluția producției și a prețurilor.
Comisia analizează cu promptitudine situația pieței pe baza monitorizării respective, corelând o posibilă creștere a importurilor de produse agricole sensibile relevante cu evoluția producției și/sau a consumului, a exporturilor, a prețurilor și a cotelor de piață de pe piața Uniunii, precum și a exporturilor din Uniune.
Din șase în șase luni, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport de monitorizare care evaluează impactul importurilor de produse agricole sensibile, inclusiv asupra unuia sau mai multor state membre.
(3) În cazul în care există suficiente elemente de probă prima facie, obținute, în special, prin monitorizarea și analizarea situației pieței menționate la alineatul (2), cu privire la existența unui prejudiciu grav sau a amenințării unui prejudiciu grav pentru industria Uniunii de produse agricole sensibile, inclusiv în cazul în care un astfel de prejudiciu sau amenințarea unui prejudiciu se concentrează geografic în unul sau mai multe state membre, Comisia deschide fără întârziere o investigație la cererea unuia sau mai multor state membre sau a oricărei persoane juridice sau asociații care acționează în numele industriei Uniunii care își desfășoară activitatea în sectorul relevant.
(4) În sensul prezentului articol, «industria Uniunii» înseamnă producătorii din Uniune de produse similare sau direct concurente relevante.
(5) Comisia examinează cu prioritate dacă există elemente de probă prima facie cu privire la existența unui prejudiciu grav sau a amenințării unui prejudiciu grav pentru industria Uniunii în cazul în care există o creștere bruscă a importurilor sau o scădere a prețurilor concentrată în unul sau mai multe state membre, ori în cazul în care există o creștere bruscă a importurilor sau o scădere a prețului unui produs, iar industria Uniunii este stabilită preponderent în unul sau mai multe state membre.
În absența unor indicații contrare, Comisia consideră o creștere de peste 5 % de la an la an, ca regulă generală, a volumului importurilor din statele Mercosur semnatare, în condiții preferențiale, ale unui anumit produs care face obiectul unui contingent tarifar drept element de probă prima facie cu privire la existența unui prejudiciu grav sau a amenințării unui prejudiciu grav pentru industria Uniunii cu condiția ca, în același timp, prețul mediu de import pentru importurile respective din statele Mercosur semnatare să fie cu cel puțin 5 %, ca regulă generală, sub prețul intern mediu relevant al produselor similare sau direct concurente în cursul aceleiași perioade.
(6) În absența unor indicații contrare, Comisia consideră o scădere de peste 5 % de la an la an, ca regulă generală, a prețului mediu de import din statele Mercosur semnatare, al unui anumit produs care face obiectul unui contingent tarifar, importat în condiții preferențiale în Uniune, drept element de probă prima facie cu privire la existența unui prejudiciu grav sau a amenințării unui prejudiciu grav pentru industria Uniunii cu condiția ca, în același timp, prețul mediu de import pentru produsul respectiv din statele Mercosur semnatare să fie cu cel puțin 5 %, ca regulă generală, sub prețul intern mediu relevant al produselor similare sau direct concurente în cursul aceleiași perioade.
(7) Comisia impune, fără întârziere sau ezitare și, în cazul produselor sensibile, în termen de cel mult 21 de zile de la primirea unei solicitări menționate la alineatul (3), măsuri de salvgardare bilaterale provizorii pentru a preveni existența oricărui prejudiciu pentru industria Uniunii care ar fi dificil de reparat, inclusiv în cazul în care un astfel de prejudiciu se concentrează geografic în unul sau mai multe state membre.
(8) Având în vedere că monitorizarea detaliată a pieței este o caracteristică permanentă a activităților Comisiei în sectorul agricol, Comisia depune eforturi pentru a încheia orice investigație în ceea ce privește măsuri de salvgardare bilaterale vizând produsele agricole sensibile cât mai curând posibil, cu scopul adoptării unei decizii finale în termen de patru luni de la primirea unei solicitări menționate la alineatul (3) de la prezentul articol. Termenul respectiv poate fi prelungit, dar nu poate depăși perioada de un an prevăzută la articolul 9.13 din ITA.
(9) Se poate institui o măsură de salvgardare atunci când un produs relevant originar dintr‑un stat Mercosur semnatar este importat în Uniune:
(a) în cantități atât de mari, în valori absolute sau prin raportare la producția sau consumul din Uniune, și în astfel de condiții încât cauzează sau amenință să cauzeze un prejudiciu grav pentru industria Uniunii, inclusiv în cazul în care un astfel de prejudiciu sau amenințarea unui astfel de prejudiciu se concentrează geografic în unul sau mai multe state membre;
(b) creșterea importurilor este rezultatul obligațiilor care decurg în temeiul ITA, inclusiv al reducerii sau al eliminării taxelor vamale pentru produsul respectiv.
(10) O măsură de salvgardare poate lua forma unei suspendări temporare a programului de reducere a tarifelor pentru produsul în cauză sau a unei reduceri a preferinței tarifare revenind la nivelul națiunii celei mai favorizate sau la nivelul de bază, oricare dintre acestea este mai mic.
(11) Orice măsuri de salvgardare se aplică pentru o perioadă de doi ani, care poate fi prelungită cu o perioadă suplimentară de până la doi ani, în conformitate cu articolul 9.9 din ITA, sub rezerva îndeplinirii condițiilor relevante care justifică prelungirea.”
6 Articolul 3 din aceeași decizie are următorul cuprins:
„(1) Până la intrarea sa în vigoare, ITA se aplică cu titlu provizoriu între Uniune, pe de o parte, și unul sau mai multe state Mercosur semnatare, pe de altă parte, în conformitate cu articolul 23.3 din acord, începând cu prima zi a celei de a doua luni care urmează datei la care statul Mercosur semnatar respectiv sau, după caz, statele Mercosur semnatare respective au notificat Uniunii finalizarea procedurilor lor interne necesare pentru aplicarea cu titlu provizoriu a ITA și își confirmă acordul de a aplica ITA cu titlu provizoriu.
(2) Data de la care ITA se aplică cu titlu provizoriu se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.”
ITA
7 Capitolul 6 din ITA, intitulat „Măsuri sanitare și fitosanitare”, cuprinde printre altele articolele 6.1, 6.4, 6.6 și 6.14 din acesta.
8 Articolul 6.1 din acest acord, intitulat „Obiective”, prevede:
„Obiectivele prezentului capitol sunt următoarele:
(a) protejarea vieții și a sănătății oamenilor, a animalelor sau a plantelor pe teritoriul părților, facilitând, în același timp, comerțul dintre părți în ceea ce privește măsurile sanitare și fitosanitare (denumite în continuare «SPS»);
(b) stabilirea cooperării pentru punerea în aplicare a [Acordului privind aplicarea măsurilor sanitare și fitosanitare din anexa 1A la Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), aprobat prin Decizia 94/800/CE a Consiliului din 22 decembrie 1994 privind încheierea, în numele Comunității Europene, referitor la domeniile de competența sa, a acordurilor obținute în cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay (1986-1994) (JO 1994, L 336, p. 40, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 3) (denumit în continuare «Acordul SPS»)];
[…]”
9 Articolul 6.4 din acordul menționat, intitulat „Drepturi și obligații”, prevede:
„Părțile își afirmă drepturile și obligațiile care le revin în temeiul Acordului SPS. Nicio dispoziție a prezentului capitol nu aduce atingere drepturilor și obligațiilor care îi revin fiecărei părți în temeiul Acordului SPS.”
10 Articolul 6.6 din același acord, intitulat „Obligații generale”, prevede la alineatul (1):
„Produsele exportate din oricare dintre părți îndeplinesc cerințele SPS aplicabile ale părții importatoare.”
11 Articolul 6.14 din ITA, intitulat „Măsuri de urgență”, prevede la alineatele (2) și (4):
„(2) În cazul unor riscuri grave pentru viața sau sănătatea oamenilor, a animalelor sau a plantelor, partea importatoare poate adopta măsuri de urgență împotriva riscurilor respective.
[…]
(4) Măsurile menționate la alineatul (2) pot fi adoptate fără o notificare prealabilă în temeiul articolului 6.12. Partea care adoptă măsuri de urgență notifică celeilalte părți adoptarea acestor măsuri cât mai curând posibil și, în orice caz, nu mai târziu de 48 (patruzeci și opt) de ore de la adoptarea lor.”
12 Capitolul 9 din acest acord, intitulat „Măsuri de salvgardare bilaterale”, cuprinde printre altele articolul 9.3, inclus în secțiunea C, și articolul 9.15, inclus în secțiunea F din acesta.
13 Articolul 9.3 din acordul menționat, intitulat „Aplicarea măsurilor de salvgardare bilaterale”, prevede:
„(1) Fără a aduce atingere drepturilor și obligațiilor prevăzute în capitolul 8, oricare dintre părți poate, în circumstanțe excepționale, pentru alte mărfuri decât vehiculele încadrate la pozițiile 8703 și 8704 din [Sistemul armonizat de denumire și codificare a mărfurilor, instituit prin Convenția internațională privind Sistemul armonizat de denumire și codificare a mărfurilor, încheiată la Bruxelles la 14 iunie 1983 în cadrul Organizației Mondiale a Vămilor (OMV) și aprobată, împreună cu protocolul de modificare a acesteia din 24 iunie 1986, în numele Comunității Economice Europene, prin Decizia 87/369/CEE a Consiliului din 7 aprilie 1987 (JO 1987, L 198, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 3, p. 199)], să aplice măsuri de salvgardare bilaterale în condițiile stabilite în prezenta secțiune dacă, după data intrării în vigoare a prezentului acord, importurile din cealaltă parte ale unui produs în condiții preferențiale au crescut în astfel de cantități, absolute sau relative în raport cu producția sau consumul intern, și în astfel de condiții încât cauzează sau amenință să cauzeze un prejudiciu grav industriei sale naționale producătoare de produse similare sau direct concurente.
(2) Pentru mărfurile care figurează la alineatul (1), măsurile de salvgardare bilaterale se aplică numai în măsura necesară pentru a preveni sau a remedia un prejudiciu grav sau riscul de producere a unui prejudiciu grav.
(3) Măsurile de salvgardare bilaterale se aplică în urma unei investigații desfășurate de autoritățile de investigație competente ale părții importatoare în conformitate cu procedurile stabilite în prezentul capitol.”
14 Articolul 9.15 din același acord, intitulat „Măsuri de salvgardare provizorii”, prevede la alineatul (1):
„În circumstanțe critice în care o întârziere poate antrena un prejudiciu dificil de remediat, o parte poate, după o notificare corespunzătoare, să adopte o măsură de salvgardare provizorie în temeiul unei determinări preliminare a existenței unor elemente de probă clare conform cărora importurile în condiții preferențiale au crescut și aceste importuri au cauzat sau amenință să cauzeze un prejudiciu grav. […]”
15 Articolul 23.3 din ITA, intitulat „Aplicarea înainte de intrarea în vigoare”, prevede la alineatul (1):
„Prezentul acord poate fi aplicat cu titlu provizoriu. Aplicarea cu titlu provizoriu poate avea loc între Uniunea Europeană, pe de o parte, și unul sau mai multe state Mercosur semnatare, pe de altă parte, în conformitate cu procedurile lor interne.”
Istoricul litigiului
16 Din cererea de măsuri provizorii reiese că negocierile în vederea încheierii unui acord UE‑Mercosur au început în anul 1999. La 13 septembrie 1999, Consiliul a adoptat directive de negociere și a autorizat Comisia să înceapă negocieri în vederea încheierii unui „acord de asociere interregională” între Uniune și Mercosur, destinat să înlocuiască Acordul‑cadru aprobat prin Decizia Consiliului din 22 martie 1999 privind încheierea, în numele Comunității Europene, a Acordului‑cadru de cooperare interregională dintre Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Piața Comună a Sudului și statele sale părți, pe de altă parte (JO 1999, L 112, p. 65, Ediție specială, 11/vol. 19, p. 130). Aceste directive de negociere autorizau Comisia să negocieze un acord de asociere unic care trebuia să cuprindă atât o componentă de comerț, cât și o componentă de politică și de cooperare. Pe baza acestei autorizări, Comisia a inițiat negocieri.
17 Potrivit acestei cereri, negocierile respective au condus la încheierea, la 28 iunie 2019, a unui acord comercial între Uniune și Mercosur. Acest acord cuprindea, printre altele, dispoziții referitoare la comerțul cu mărfuri. Partea politică a acordului de asociere a fost negociată de Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) și a fost finalizată la 18 iunie 2020. Negocierile au fost finalizate la 6 decembrie 2024.
18 Reiese de asemenea din cererea de măsuri provizorii că, la 3 septembrie 2025, Comisia a transmis Consiliului, pe de o parte, două propuneri referitoare la semnarea și la încheierea EMPA și, pe de altă parte, alte două propuneri referitoare la semnarea și la încheierea ITA. În paralel, Comisia ar fi propus includerea deciziei privind aplicarea provizorie a acordului interimar privind comerțul numai în proiectul de decizie privind încheierea acordului, iar nu în decizia privind semnarea acordului.
19 Comisia ar fi scindat astfel acordul de asociere cu Mercosur în două acorduri distincte, și anume EMPA și ITA, acesta din urmă fiind limitat la chestiuni comerciale și conținând în esență aceleași obligații precum cele care reies din partea comercială a EMPA.
20 Această scindare ar fi permis încheierea ITA de către Consiliu, întemeindu‑se pe competența exclusivă a Uniunii în materie de politică comercială comună, după aprobarea Parlamentului. În schimb, EMPA ar fi prezentat ca un acord mixt și ar necesita aprobarea Parlamentului European, precum și ratificarea de către toate cele 27 de state membre înainte ca Consiliul să poată adopta decizia privind încheierea sa.
21 În plus, din cererea de măsuri provizorii reiese că, la 9 ianuarie 2026, în pofida opoziției Irlandei, a Republicii Franceze, a Ungariei, a Republicii Austria și a Republicii Polone, precum și a abținerii Regatului Belgiei, Consiliul a adoptat decizia în litigiu, prin care a autorizat semnarea ITA și a impus aplicarea sa cu titlu provizoriu. Această decizie ar permite aplicarea ITA chiar înainte de intrarea sa definitivă în vigoare, precizându‑se că dispozițiile ITA fac de asemenea parte din EMPA. Se preconizează că, odată încheiat de toate părțile, EMPA va înlocui ITA, care va înceta atunci să fie în vigoare, în ceea ce privește dispozițiile comerciale.
22 La 19 ianuarie 2026, Consiliul a solicitat Parlamentului să aprobe încheierea ITA și a EMPA.
23 La 21 ianuarie 2026, Parlamentul a adoptat o rezoluție prin care solicita un aviz din partea Curții cu privire la compatibilitatea ITA și a EMPA cu tratatele.
24 Potrivit Republicii Polone, la 27 februarie 2026, președinta Comisiei ar fi anunțat că, după ratificarea „Acordului UE‑Mercosur” de către Republica Argentina și Republica Orientală a Uruguayului și ținând seama de ratificarea viitoare a acestui acord de către Republica Federativă a Braziliei și Republica Paraguay, „Comisia [urma] acum să procedeze la o aplicare provizorie [a acordului menționat]”.
25 ITA se aplică cu titlu provizoriu de la 1 mai 2026.
Procedura în fața Curții și concluziile părților
26 Prin decizii ale vicepreședintelui Curții din 8, 17 și 19 iunie 2026, au fost admise cererile de intervenție în susținerea concluziilor Consiliului formulate de Republica Federală Germania, Republica Finlanda, Regatul Țărilor de Jos și, respectiv, Comisie.
27 În conformitate cu articolul 160 alineatul (5) din Regulamentul de procedură al Curții, Consiliul a depus observații scrise la 12 iunie 2026.
28 Republica Federală Germania, Republica Finlanda și Comisia au depus memorii în intervenție la 1 și, respectiv, la 3 iulie 2026. Printr‑o scrisoare din 26 iunie 2026, Regatul Țărilor de Jos renunțase la posibilitatea de a depune observații scrise.
29 Republica Polonă solicită Curții să dispună suspendarea executării deciziei în litigiu până la pronunțarea deciziei prin care se finalizează procedura pe fond.
30 Consiliul, susținut de Republica Federală Germania, de Republica Finlanda și de Comisie, solicită Curții:
– respingerea cererii de suspendare a executării deciziei în litigiu și
– obligarea Republicii Polone la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la cererea de măsuri provizorii
31 Trebuie amintit, cu titlu introductiv, că, în conformitate cu articolul 160 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, orice cerere de suspendare a executării unui act al unei instituții sau cu privire la alte măsuri provizorii, prevăzute la articolele 278 și 279 TFUE, indică obiectul litigiului, împrejurările care demonstrează urgența, precum și motivele de fapt și de drept care justifică la prima vedere dispunerea măsurii provizorii solicitate.
32 Potrivit unei jurisprudențe constante, suspendarea executării și celelalte măsuri provizorii pot fi dispuse de judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii dacă se demonstrează că dispunerea lor este justificată, la prima vedere, în fapt și în drept (fumus boni iuris) și că sunt urgente, în sensul în care, pentru a evita prejudicierea gravă și ireparabilă a intereselor părții care le solicită, acestea trebuie adoptate și trebuie să își producă efectele încă dinaintea pronunțării unei decizii pe fond. Dacă este cazul, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii trebuie de asemenea să evalueze comparativ interesele prezente în cauză. Aceste condiții sunt cumulative, astfel încât cererea de măsuri provizorii trebuie respinsă atunci când una dintre acestea nu este îndeplinită [Ordonanța vicepreședintelui Curții din 11 aprilie 2024, Vivendi/Comisia, C‑90/24 P(R), EU:C:2024:318, punctul 56 și jurisprudența citată].
33 În cadrul examinării acestor condiții, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii dispune de o largă putere de apreciere și este liber să stabilească, ținând cont de particularitățile speței, modul în care aceste diferite condiții trebuie să fie verificate, precum și ordinea acestei examinări, din moment ce nicio normă de drept al Uniunii nu îi impune un plan de analiză prestabilit în cadrul căreia trebuie apreciată necesitatea de a dispune măsuri provizorii (Ordonanța vicepreședintelui Curții din 13 aprilie 2021, Lituania/Parlamentul și Consiliul, C‑541/20 R, EU:C:2021:264, punctul 13, precum și jurisprudența citată).
34 În speță, este necesar să se verifice, mai întâi, dacă este îndeplinită condiția referitoare la urgență.
Argumentație
35 În primul rând, Republica Polonă consideră că împrejurările în care a fost adoptată decizia în litigiu, în special încălcările flagrante ale tratatelor săvârșite la acel moment, justifică suspendarea executării acesteia până la pronunțarea unei decizii prin care se finalizează procedura pe fond. Instituțiile Uniunii, care urmăresc să pună în aplicare ITA cât mai rapid posibil, ar fi acționat cu încălcarea tratatelor, săvârșind un abuz de putere, încălcând principiul cooperării loiale și favorizând interese economice selective în detrimentul respectării tratatelor și a principiilor fundamentale ale Uniunii. Autorizarea aplicării ITA ar putea, prin urmare, să le încurajeze să întreprindă alte acțiuni analoage în viitor.
36 În al doilea rând, Republica Polonă susține că suspendarea executării deciziei în litigiu este justificată și de faptul că aceasta autorizează aplicarea provizorie a ITA, care extinde posibilitatea de a se introduce pe piața Uniunii produse agricole provenite din țările Mercosur. Or, acest acord nu ar conține clauze denumite „oglindă” care să impună fermierilor din țările Mercosur obligația de a respecta aceleași standarde de producție, în special în materie de mediu, de sănătate sau de bunăstare a animalelor, precum cele care se aplică producătorilor din Uniune.
37 Acest stat membru evidențiază în special utilizarea foarte intensă de produse fitosanitare în agricultura țărilor Mercosur, precum și faptul că un număr mare dintre aceste produse conțin substanțe active retrase de pe piața Uniunii din cauza pericolului pe care îl prezintă pentru sănătatea și viața persoanelor, a animalelor și pentru mediu. Astfel, produsele agricole importate care conțin reziduuri de substanțe active neautorizate în Uniune ar putea apărea pe piața Uniunii de la începutul aplicării ITA.
38 Potrivit Republicii Polone, nu există, așadar, nicio îndoială că produsele agricole care provin din țările Mercosur pot prezenta un risc real pentru sănătatea sau viața oamenilor și a animalelor și că producția lor ar conduce la o presiune inacceptabilă asupra mediului Uniunii. Dacă aceste substanțe active nu ar fi prezentat o amenințare reală și gravă, Comisia nu le‑ar fi retras de pe piața Uniunii.
39 În plus, acest stat membru susține că prejudiciul invocat ar fi grav și ireparabil. Astfel, odată introduse pe piața Uniunii, produsele agricole care conțin substanțe active nocive ar avea efecte negative asupra sănătății oamenilor și a animalelor, precum și asupra mediului, care nu ar putea fi inversate ulterior.
40 În al treilea rând, Republica Polonă pretinde că aplicarea provizorie a ITA va determina un prejudiciu grav și ireversibil care se va traduce printr‑o scădere a veniturilor agricultorilor și o perturbare a funcționării pieței diferitelor produse agricole, autorizând prezența pe această piață a unor produse mai ieftine, cultivate sau fabricate cu produse chimice interzise în Uniune.
41 Acest stat membru arată că producătorii agricoli din țările Mercosur pot utiliza produse fitosanitare dăunătoare pentru persoane, animale și mediu, dar mai ieftine și mai eficiente. Aceștia ar obține astfel randamente mai ridicate cu costuri mai mici, ceea ce le‑ar permite să își ofere produsele la un preț mai mic. Aceste produse ar constitui o concurență neloială pentru produsele fermierilor din Uniune, reducând astfel veniturile acestora și punând în pericol stabilizarea pieței interne, precum și securitatea aprovizionării.
42 Potrivit Republicii Polone, scăderea veniturilor fermierilor din Uniune, perturbarea funcționării piețelor diferitelor produse agricole, excluderea unor produse agricole mai sănătoase și de mai bună calitate, dar mai scumpe, întrucât sunt obținute cu respectarea normelor și a cerințelor stricte prevăzute de dreptul Uniunii, în favoarea unor produse mai ieftine, dar care conțin reziduuri de produse chimice interzise în Uniune, ar putea cauza un prejudiciu grav și ireparabil.
43 În special, nu ar fi posibil să se repare prejudiciul pe care l‑ar cauza falimentul exploatațiilor agricole din cauza afluxului masiv de produse mai ieftine provenind din țările Mercosur. Restabilirea bunei funcționări a piețelor agricole, perturbată de afluxul acestor produse, ar putea dura mulți ani și ar putea pune în pericol securitatea alimentară a Uniunii.
44 Consiliul contestă această argumentație. În opinia acestuia, Republica Polonă nu a dovedit că aplicarea deciziei în litigiu până la pronunțarea hotărârii prin care se finalizează judecata în cauza C‑460/26 este susceptibilă să cauzeze, în mod previzibil și cu un grad de probabilitate suficient, un prejudiciu grav și ireparabil și că condiția referitoare la urgență este îndeplinită.
45 Republica Federală Germania, Republica Finlanda și Comisia consideră de asemenea că nu este îndeplinită condiția referitoare la urgență.
Aprecierea Curții
46 Potrivit unei jurisprudențe constante, scopul procedurii măsurilor provizorii este de a garanta deplina eficacitate a hotărârii definitive care va fi pronunțată pentru a evita o lacună în protecția juridică asigurată de Curte. Pentru realizarea acestui obiectiv, urgența trebuie apreciată în raport cu necesitatea de a se pronunța cu titlu provizoriu pentru a se evita ca un prejudiciu grav și ireparabil să fie ocazionat părții care solicită protecția provizorie. Revine acestei părți sarcina de a furniza dovada că nu poate aștepta soluționarea procedurii pe fond fără a suferi un prejudiciu de această natură. Pentru stabilirea existenței unui astfel de prejudiciu grav și ireparabil, nu este necesar să se impună dovedirea cu certitudine absolută a survenirii prejudiciului. Este suficient ca acesta să fie previzibil cu un grad de probabilitate suficient (Ordonanța vicepreședintelui Curții din 23 iulie 2025, Comisia/Ortis, C‑54/25 P‑R, EU:C:2025:590, punctul 28 și jurisprudența citată).
47 Conform acestei jurisprudențe, revine întotdeauna părții care solicită adoptarea unei măsuri provizorii sarcina de a expune și de a dovedi producerea probabilă a unui prejudiciu grav și ireparabil. În această privință, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii trebuie să dispună de indicații concrete și precise, susținute de documente detaliate care să permită examinarea consecințelor precise care ar rezulta, după toate probabilitățile, din lipsa măsurilor solicitate (a se vedea în acest sens Ordonanța vicepreședintelui Curții din 13 aprilie 2021, Lituania/Parlamentul și Consiliul, C‑541/20 R, EU:C:2021:264, punctele 19 și 20, precum și jurisprudența citată).
48 Prin urmare, în speță, revine Republicii Polone sarcina de a dovedi că aplicarea deciziei în litigiu în perioada cuprinsă între semnarea prezentei ordonanțe și pronunțarea hotărârii prin care se finalizează procedura în cauza C‑460/26 este de natură să conducă, în mod previzibil cu un grad de probabilitate suficient, la un prejudiciu grav și ireparabil.
49 În primul rând, după cum reiese din cererea de măsuri provizorii, acest stat membru invocă o încălcare a tratatelor, un abuz de putere și o încălcare a principiului cooperării loiale pentru a afirma că decizia în litigiu este afectată de nelegalitate și că a permite aplicarea ITA, fie și cu titlu provizoriu, ar putea încuraja instituțiile Uniunii să inițieze „alte acțiuni analoage” în viitor.
50 În această privință, în măsura în care Republica Polonă pare să întemeieze urgența pe împrejurarea că decizia în litigiu ar fi nelegală, este necesar să se arate că o asemenea împrejurare, presupunând că este dovedită, nu permite, ca atare, să se demonstreze riscul unui prejudiciu grav și ireparabil.
51 Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, deși încălcarea de către un act al Uniunii a unei norme superioare de drept poate repune în discuție validitatea acestui act, în principiu, eventuala nelegalitate a actului menționat nu poate fi suficientă pentru a stabili, prin ea însăși, gravitatea și caracterul ireparabil al unui eventual prejudiciu (Ordonanța vicepreședintelui Curții din 27 februarie 2018, Republica Cehă/Parlamentul și Consiliul, C‑482/17 R, EU:C:2018:119, punctul 38, precum și jurisprudența citată).
52 Pe de altă parte, nu este suficient să se susțină, în mod abstract, o atingere adusă dispozițiilor tratatelor și principiilor fundamentale ale Uniunii, în speță în special principiului cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) TUE, pentru a stabili că prejudiciul care ar putea decurge de aici are în mod necesar un caracter ireparabil (a se vedea în acest sens Ordonanța vicepreședintelui Curții din 13 aprilie 2021, Lituania/Parlamentul și Consiliul, C‑541/20 R, EU:C:2021:264, punctul 25, precum și jurisprudența citată).
53 Or, Republica Polonă se limitează să invoce, în mod general și abstract, faptul că aplicarea provizorie a ITA ar însemna că instituțiile Uniunii privilegiază interese economice selective în detrimentul respectării tratatelor și a principiilor fundamentale ale Uniunii, fără a furniza nici cea mai mică indicație concretă care să permită stabilirea survenirii și a iminenței probabile a unui prejudiciu grav și ireparabil.
54 În orice caz, problema dacă adoptarea deciziei în litigiu a fost efectiv afectată de o nelegalitate care rezultă dintr‑o încălcare a tratatelor, dintr‑un abuz de putere sau dintr‑o încălcare a principiului cooperării loiale nu poate fi soluționată de Curte decât în cadrul procedurii privind acțiunea care vizează tocmai anularea acestei decizii.
55 În ceea ce privește în special afirmația Republicii Polone potrivit căreia instituțiile Uniunii ar fi „încurajate” să săvârșească în viitor încălcări ale tratatelor, dat fiind că ar putea aplica cu titlu provizoriu acte juridice afectate de nelegalitate până când o hotărâre le anulează, este suficient să se constate că aceasta constă în invocarea unui prejudiciu de natură pur ipotetică și că, prin urmare, el nu poate, conform jurisprudenței amintite la punctul 47 din prezenta ordonanță, să justifice dispunerea suspendării executării solicitate.
56 În al doilea rând, pentru a justifica caracterul urgent al suspendării executării deciziei în litigiu, Republica Polonă se prevalează de prejudiciile ce rezultă din efectele acestei decizii asupra situației economice și sociale a fermierilor din Uniune, asupra funcționării pieței interne, asupra sănătății oamenilor și a animalelor, precum și asupra mediului în Uniune.
57 În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, aceste diverse prejudicii pot fi invocate de Republica Polonă pentru a obține pronunțarea unor măsuri provizorii, din moment ce statele membre sunt responsabile de interesele considerate generale pe plan național și pot asigura apărarea acestora în cadrul unei proceduri a măsurilor provizorii (a se vedea în acest sens Ordonanța vicepreședintelui Curții din 3 iunie 2022, Bulgaria/Parlamentul și Consiliul, C‑545/20 R, EU:C:2022:445, punctul 35, precum și jurisprudența citată, și Ordonanța vicepreședintelui Curții din 18 septembrie 2023, Polonia/Parlamentul și Consiliul, C‑445/23 R, ECLI:EU:C:2023:703, punctul 30).
58 Prin urmare, este necesar să se stabilească dacă probele prezentate de Republica Polonă permit să se demonstreze, pe de o parte, că producerea unuia sau mai multora dintre prejudiciile menționate este previzibilă cu un grad de probabilitate suficient și, pe de altă parte, că aceleași prejudicii prezintă un caracter grav și ireparabil.
59 În această privință, trebuie amintit că procedura măsurilor provizorii nu este concepută pentru a stabili realitatea unor fapte complexe și foarte controversate. Judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii nu dispune de mijloacele necesare pentru a efectua verificările impuse și, în numeroase cazuri, ar fi dificil să le poată efectua în timp util (Ordonanța din 20 noiembrie 2017, Comisia/Polonia, C‑441/17 R, EU:C:2017:877, punctul 54 și jurisprudența citată).
60 În speță, din cererea de măsuri provizorii reiese că Republica Polonă consideră că aplicarea provizorie a ITA, autorizată prin decizia în litigiu, ar permite introducerea pe piața Uniunii a unor produse agricole provenite din țările Mercosur care conțin substanțe nocive ce pot avea efecte adverse ireversibile asupra sănătății sau a vieții oamenilor și a animalelor, precum și asupra mediului. Acest stat membru subliniază în special că ITA nu conține clauze denumite „oglindă”, care ar impune fermierilor din țările Mercosur obligația de a respecta aceleași standarde de producție, în special în materie de mediu, de sănătate sau de bunăstare a animalelor, precum cele care se aplică fermierilor din Uniune.
61 Cu toate acestea, simpla posibilitate ca ITA să permită importul în Uniune de produse din țările Mercosur care ar putea conține reziduuri de substanțe active a căror utilizare nu este autorizată în Uniune din cauza unor eventuale riscuri pentru sănătatea umană și animală, precum și pentru mediu nu este suficientă pentru a stabili producerea unui prejudiciu grav și ireparabil.
62 În plus și mai ales, este important de remarcat că lipsa din ITA a „clauzelor‑oglindă” nu înseamnă că măsurile sanitare și fitosanitare, normele în materie de siguranță alimentară și standardele Uniunii în materie de sănătate și mediu nu se aplică produselor importate din țările Mercosur în temeiul ITA.
63 Astfel, după cum a subliniat Consiliul în observațiile sale scrise, susținut de Comisie, produsele agricole importate sunt supuse unor reglementări fitosanitare și de siguranță alimentară analoage celor aplicabile produselor fabricate în Uniune. În acest sens, Uniunea a adoptat o legislație aplicabilă în întreaga piață internă pentru a asigura standarde înalte de sănătate și alimentare pentru produsele agricole, în special în ceea ce privește prezența substanțelor sau a reziduurilor nocive provenite din utilizarea îngrășămintelor sau a produselor de protecție a plantelor. Aceste standarde se aplică în egală măsură produselor agricole fabricate în Uniune și produselor importate.
64 Mai precis, așa cum reiese din observațiile scrise ale Consiliului, Regulamentul (UE) 2019/6 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2018 privind produsele medicinale veterinare și de abrogare a Directivei 2001/82/CE (JO 2019, L 4, p. 43), care interzice utilizarea antimicrobienilor la animale pentru a stimula creșterea sau randamentul acestora, se aplică operatorilor din Uniune și operatorilor din țări terțe care exportă în Uniune. În plus, în cazul reziduurilor de pesticide din produsele agricole sau alimentare, aceleași limite maxime se aplică atât produselor fabricate în Uniune, cât și celor importate și aceeași procedură de evaluare este urmată pentru cererile de stabilire a limitelor maxime de reziduuri aplicabile produselor fabricate în Uniune și produselor importate.
65 În conformitate cu articolul 6.4 din ITA, care figurează în capitolul 6 din acesta, nicio dispoziție a prezentului capitol nu aduce atingere drepturilor și obligațiilor legate de respectarea normelor sanitare și fitosanitare prevăzute de Acordul SPS. În această privință, este necesar în special să se arate că articolul 6.6 alineatul (1) din ITA prevede în mod explicit că „[p]rodusele exportate [de] oricare dintre părți îndeplinesc cerințele SPS ale părții importatoare”. Astfel, acordurile internaționale încheiate de Uniune, în special Acordul SPS, garantează Uniunii dreptul de a impune standarde pentru produsele alimentare importate și îi permit să impună măsuri sanitare și fitosanitare, precum și măsuri de mediu adecvate.
66 Rezultă că Uniunea dispune de competențe care permit impunerea unor măsuri care să împiedice intrarea pe teritoriul Uniunii a produselor agricole care nu ar respecta standardele sanitare, fitosanitare și de mediu în vigoare.
67 Mai trebuie adăugat că, în conformitate cu articolul 6.14 alineatul (2) din ITA, partea importatoare poate, în cazul unor riscuri grave pentru sănătatea sau viața oamenilor, a animalelor sau a plantelor, să adopte măsuri de urgență împotriva acestor riscuri.
68 În orice caz, trebuie constatat de asemenea că, chiar înainte de adoptarea deciziei în litigiu, legislația Uniunii nu interzicea importurile de produse, inclusiv de produse agricole, din țările Mercosur, în măsura în care aceste produse respectau normele Uniunii aplicabile produselor importate. ITA prevede doar o creștere limitată a contingentelor tarifare, precum și o reducere a tarifelor și reduce barierele netarifare în calea comerțului, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii. Prin urmare, ITA ar putea cel mult să conducă la o creștere cantitativă a anumitor importuri. Or, Republica Polonă nu explică modul în care o eventuală creștere a importurilor deja autorizate până în prezent ar fi de natură să conducă la un risc de prejudiciu grav și ireversibil.
69 În consecință, Republica Polonă nu a reușit să demonstreze existența unui risc, previzibil cu un grad de probabilitate suficient, al unui prejudiciu grav și ireparabil care să rezulte din efectele deciziei în litigiu asupra sănătății sau a vieții oamenilor și a animalelor, precum și asupra mediului Uniunii, ca urmare a importurilor de produse din țările Mercosur care pot conține reziduuri de substanțe active a căror utilizare nu este autorizată în Uniune.
70 În al treilea rând, Republica Polonă pretinde că aplicarea provizorie a ITA va determina un prejudiciu grav și ireversibil care se va traduce printr‑o scădere a veniturilor fermierilor și o perturbare a funcționării pieței diferitelor produse agricole, autorizând prezența pe această piață a unor produse mai ieftine cultivate sau fabricate cu produse chimice interzise în Uniune, ceea ce ar determina falimentul unor operatori economici care desfășoară activități agricole.
71 În această privință, trebuie amintit că un prejudiciu de ordin pecuniar nu poate, cu excepția unor împrejurări excepționale, să fie considerat ireparabil, o compensație pecuniară fiind de regulă suficientă ca să repună persoana lezată în situația anterioară producerii prejudiciului. Un astfel de prejudiciu ar putea să fie reparat în special în cadrul unei acțiuni în despăgubire formulate în temeiul articolelor 268 și 340 TFUE (Ordonanța vicepreședintelui Curții din 13 aprilie 2021, Lituania/Parlamentul și Consiliul, C‑541/20 R, EU:C:2021:264, punctul 29, precum și jurisprudența citată).
72 Or, simpla împrejurare că fermierii din Uniune se pot confrunta cu concurența produselor importate din țările Mercosur, chiar dacă ar fi dovedită, nu poate fi suficientă pentru a demonstra, în lipsa unor elemente mai precise cu privire la situația financiară a acestor operatori și a unei analize a contingentelor tarifare stabilite de ITA, că acești operatori nu ar fi în măsură să facă față acestei concurențe și că ar fi, așadar, constrânși să își înceteze activitatea (a se vedea prin analogie Ordonanța vicepreședintelui Curții din 3 iunie 2022, Bulgaria/Parlamentul și Consiliul, C‑545/20 R, EU:C:2022:445, punctul 51, precum și Ordonanța vicepreședintelui Curții din 18 septembrie 2023, Polonia/Parlamentul și Consiliul, C‑445/23 R, EU:C:2023:703, punctul 39).
73 De asemenea, afirmațiile generale și abstracte ale Republicii Polone, potrivit cărora aplicarea provizorie a ITA ar conduce la o „concurență neloială” pentru produsele agricole obținute în Uniune, reducând veniturile fermierilor din Uniune și punând în pericol stabilitatea pieței interne, precum și securitatea aprovizionărilor, nu sunt însoțite de niciun element de probă de natură să stabilească existența unui risc, previzibil cu un grad de probabilitate suficient, de realizare iminentă a unui prejudiciu grav și ireparabil.
74 În această privință, este necesar să se sublinieze că articolul 2 alineatul (1) din decizia în litigiu, interpretat în lumina considerentului (3) al acesteia, prevede că, până la adoptarea și intrarea în vigoare a unui act legislativ specific al Uniunii de punere în aplicare a clauzei de salvgardare bilaterale pentru produsele agricole ale EMPA și ITA, Comisia poate, prin intermediul unor regulamente de punere în aplicare, să adopte măsuri de salvgardare bilaterale care să fie conforme cu condițiile prevăzute în capitolul 9 din ITA și în această decizie. În acest scop, decizia menționată impune Comisiei să asigure o monitorizare detaliată a pieței produselor agricole, ceea ce constituie o caracteristică permanentă a activităților sale în sectorul agricol.
75 În special, articolul 2 alineatul (3) din decizia în litigiu coroborat cu considerentul (5) al acesteia impune Comisiei să deschidă fără întârziere o investigație la cererea unuia sau mai multor state membre sau a oricărei persoane juridice sau asociații care acționează în numele industriei Uniunii care își desfășoară activitatea în sectorul relevant, în cazul în care există suficiente elemente de probă, obținute în special prin monitorizarea detaliată a pieței menționate la punctul precedent din prezenta ordonanță, cu privire la existența prima facie a unui prejudiciu grav sau a amenințării unui prejudiciu grav pentru industria Uniunii sau pentru produsele agricole sensibile, inclusiv în cazul în care un astfel de prejudiciu sau amenințarea unui prejudiciu se concentrează geografic în unul sau mai multe state membre.
76 De asemenea, articolul 2 alineatul (7) din această decizie conferă Comisiei competența de a impune, fără întârziere sau ezitare și, în cazul produselor sensibile, în termen de cel mult 21 de zile de la primirea unei solicitări menționate la alineatul (3) al acestui articol 2, măsuri de salvgardare bilaterale provizorii pentru a preveni existența oricărui prejudiciu pentru industria Uniunii care ar fi dificil de reparat, inclusiv în cazul în care un astfel de prejudiciu se concentrează geografic în unul sau mai multe state membre.
77 În sfârșit, trebuie precizat că, în conformitate cu articolul 2 alineatul (9) din decizia menționată, se pot institui măsuri de salvgardare atunci când produse relevante originare dintr‑un stat Mercosur semnatar sunt importate în Uniune în cantități atât de mari, în valori absolute sau prin raportare la producția sau consumul din Uniune, și în astfel de condiții încât cauzează sau amenință să cauzeze un prejudiciu grav pentru industria Uniunii, inclusiv în cazul în care un astfel de prejudiciu sau amenințarea unui astfel de prejudiciu se concentrează geografic în unul sau mai multe state membre. Aceste măsuri pot fi luate în considerare cu condiția ca creșterea importurilor să fie rezultatul obligațiilor care decurg în temeiul ITA, inclusiv al reducerii sau al eliminării taxelor vamale pentru produsul respectiv. Potrivit articolului 2 alineatul (10) din aceeași decizie, măsurile menționate pot lua forma unei suspendări temporare a programului de reducere a tarifelor pentru produsul în cauză sau a unei reduceri a preferinței tarifare, revenind la nivelul națiunii celei mai favorizate sau la nivelul de bază, oricare dintre acestea este mai mic.
78 Din considerațiile care precedă rezultă că decizia în litigiu conferă Comisiei competențe care permit să se împiedice producerea unui prejudiciu grav și ireparabil care rezultă din riscurile pentru siguranța alimentară, precum și din degradarea situației economice și sociale a fermierilor din Uniune.
79 În plus, Republica Polonă nu furnizează elementele de probă necesare care să permită să se stabilească cu o probabilitate suficientă că decizia în litigiu, ca atare, ar conduce, înainte de pronunțarea hotărârii prin care se finalizează judecata în cauza C‑460/26, la o perturbare importantă a concurenței loiale pe piața internă a produselor agricole, susceptibilă să provoace falimentul unor fermieri din Uniune, nici, a fortiori, să se aprecieze amploarea acestui prejudiciu care ar fi previzibilă înainte de pronunțarea acestei hotărâri.
80 Astfel, Republica Polonă se limitează să afirme, în mod abstract, existența unei legături între ITA și degradarea situației economice și sociale a fermierilor din Uniune. Or, informațiile furnizate de acest stat membru nu permit să se stabilească dacă schimbările invocate pe piața produselor agricole ar fi cauzate de aplicarea provizorie a ITA sau de alte elemente ale pieței, în special fluctuația prețurilor energiei, costurile ridicate ale îngrășămintelor, concurența din partea altor țări terțe decât țările Mercosur sau preferințele clienților.
81 În consecință, suspendarea executării deciziei în litigiu nu poate, conform jurisprudenței menționate la punctul 47 din prezenta ordonanță, să fie acordată, întrucât Republica Polonă nu a demonstrat în mod suficient că aplicarea provizorie a ITA până la pronunțarea hotărârii prin care se finalizează judecata în cauza C‑460/26 este susceptibilă să cauzeze, în mod previzibil cu un grad de probabilitate suficient, un prejudiciu grav și ireparabil.
82 Rezultă că acest stat membru nu a demonstrat urgența care ar justifica suspendarea executării deciziei în litigiu.
83 Ținând seama de caracterul cumulativ al condițiilor impuse pentru dispunerea unor măsuri provizorii, este necesar, prin urmare, să se respingă cererea de măsuri provizorii, fără a fi nevoie să se examineze condițiile privind fumus boni iuris și evaluarea comparativă a intereselor.
84 Conform articolului 137 din Regulamentul de procedură, în hotărârea sau ordonanța prin care se finalizează judecata se va dispune cu privire la cheltuielile de judecată.
Pentru aceste motive, vicepreședintele Curții dispune:
1) Respinge cererea de măsuri provizorii.
2) Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.
Semnături